Cristiano Bergodi s-a declarat nemulțumit de modul în care elevii săi au gestionat faza defensivă la cele două goluri înscrise de arădeni, în UTA – Rapid, 2-2, din runda a 13-a a Superligii.
Echipa din Giulești a fost încurcată de UTA în runda a 13-a din Superliga. Arădenii au surprins în două rânduri apărarea Rapidului, o dată pe contraatac și o dată la o fază fixă, iar Rareș Pop și Kevin Luckassen l-au învins pe Horațiu Moldovan.
Elevii lui Cristiano Bergodi au replicat prin Funsho Bamgboye, care a însris de două ori, în minutele 12 și 45.
„A fost un meci bun, dar când dai două goluri în deplasre și iei două goluri incredibile, pe contraatac și după o lovitură de colț. Asta e. E un punct în deplasare, dar trebuia să câștigam, am condus 2-1, am riscat să pierdem meciul.
Au fost greșelile noastre. Asta a fost. Cine a jucat a jucat bine, eu nu vorbesc de cine e absent. Nu stau să mă gândesc de ce nu e Rrahmani, Stan a jucat bine. Cred că ar trebui să jucăm mai bine, am luat două goluri într-un mod prostesc.
Suntem toți dezamăgiți. Până la un moment dat, credeam că putem câștiga. Erau importante 3 puncte aici la UTA. Dar am pierdut 2 puncte, asta este. Mergem înainte.
Funsho a dat două goluri astăzi. E un jucător important pentru doi, Petrila a ieșit în evidență și astăzi. Din păcate, trebuie să analizăm aceste două goluri pe care le-am luat. E ușor de analizat, trebuie să avem răbdare.
Nu cred că ne afectează acest rezultat. Oricum, a fost un punct după o prestație bună, după două goluri în deplasare. S-a văzut foarte ușor unde am greșit”, a declarat Cristiano Bergodi la finalul meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER